Jurnal de călătorie și de viață. Dor de ducă. Nieuwpoort, Marea Nordului

Primăvara în Bruxelles și-a așezat vreme de câteva zile, cochet și ștrengărește, pe creștetul verde și înflorit, o veritabilă perucă de vară. La 24, 25 de grade, devenise clar anotimp deghizat purtând cu nonșalanță extensii caniculare. A fost însă de scurtă durată ca orice sentiment de liniște și de căldură, de stabilitate emoțională și lumină din ultimul nostru an. Un val de frig a luat locul valului de căldură…Provizoriu.
Cu cele 12 grade anunțate, ziua de ieri sau cea de dinaintea ei, e greu să mai ai noțiunea timpului în vremurile acestea, ne-a chemat la mare. Aceeași mare pe care am „scris-o și trăit-o” în povestirea mea de debut ca autor, cuprinsă în antologia cu povești de iubire, Inima nu face riduri. Life happens. (Editura Siono București, 2020). De data asta destinația a fost Nieuwport. Marea Nordului. Pandemie. Restricții noi. O plajă aproape pustie, flancată de faleze largi ce permit cu ușurință distanțarea, ascunsă de dunele înalte și cocoțate deasupra mării. Îmbrăcate ca și cele din Blankenberge în ierburi înalte, un păianjeniș de umbre peste siluete abia zărite de copii și adulți, spulberate fără milă de rafale biciuitoare de vânt.
Am privit marea atât de departe de noi la orele prânzului, cum pe seară, se reîntorcea să își ia în brațe malul, nisipul, virtuțile, animalele abandonate și uscate în nisip și soare. Un ponton îngust ca o poteca ce ne-a condus pașii către ea, plin de alge umede și încâlcite asemeni părului unei bunici târzii pe perna așteptării, a devenit invizibil. Ca și cum trecerea noastră nu îl cuprinsese niciodată, ca și cum nu de pe el, privirile noastre s-ar fi aruncat avide să iubească nemărginirea, un pic mai devreme.

Singurul semn valabil erau hainele puiului meu mic ce au purtat pe ele urme de zburdălnicie, alge și mâl culese fix de pe acel ponton devenit pentru o clipă toboganul căderii. Și un arici de mare în agonie pe mal ce și-a găsit în cele din urmă drumul spre larg. Din mâinile copilului meu mare. Ariciul de mare mi-a părut un scai mic și uscat, de culoarea nisipului, pe alocuri străfulgerat de jocuri de umbre mov. Ca și cum tăcerea și imobilitatea îi erau galben prăfuit iar viața și speranța îi erau mov purpuriu. Privindu-l la început, l-am crezut mort, apoi viu, pe măsură ce vântul părea că îi dădea puterea de a rezista și de a aștepta chiar și o viață drumul spre larg.

Pe plajă o statuie ecvestră se luptă de două ori. Datorită mareelor, luptători și cai par într-o bătălie permanentă cu nisipul, cu vântul, cu valurile ce pe seară îi cuprind cu spume și cu tumult, îi epuizează, după care îi abandonează odată cu refluxul. Am dansat și noi cu vântul, am simțit nisipul în nas și între genele încăpățânate să reziste larg deschise, am alergat printre dune după o libertate a cărei semnificație uitată încercăm să o reinventăm. Cum putem…

Suntem ca un mal în bătaia valurilor bolnave. Uneori le facem față, alteori ne descompunem. Uneori ne calcă pași, uneori ne zburdă copii, alteori ne mângâie privirea mării, iar câteodată nu mai vrem să știm de nimic.

Simona Gânj

Ți-a plăcut articolul? Nu ezita sa dai un like ...

Partajează articolul si pe :

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter

CAUTA PE SITE

PARTENERI

PUBLICITATE

4

AICI POATE FI RECLAMA TA!

A new concept of showing content in your web page with more interactive way.

Cool Headline

A new concept of showing content in your web page with more interactive way.

Read More

ARTICOLE recente

PUBLICITATE

5

AICI POATE FI RECLAMA TA!

A new concept of showing content in your web page with more interactive way.

Cool Headline

A new concept of showing content in your web page with more interactive way.

Read More

LEGATURI UTILE

ro_RORomână

Comunitatea noastră se mărește zi de zi pe pagina de Facebook si in grupul de discuții ROEXPAT