Am discutat zilele acestea cu David Weytsman, un politician belgian care respiră energia Bruxelles-ului și care, prin tinerețea și viziunea sa liberală, transmite încredere în viitorul capitalei. Tată devotat și bruxelez convins, David nu se rezumă la a vorbi despre politici, ci se implică în problemele reale ale oamenilor: siguranța pe străzi, curățenia orașului, accesul la educație și șansele egale pentru toți. Ca lider al grupului MR în consiliul comunal și, mai recent, ca președinte CPAS al orașului Bruxelles, a demonstrat că politica poate fi făcută cu pasiune și cu rezultate vizibile.
Am dorit să port acest dialog cu el pentru că românii formează a doua cea mai numeroasă comunitate de cetățeni străini din Bruxelles, iar vocea lor merită auzită. Am vrut să aflu ce soluții are David Weytsman pentru expații români, mai ales acum, când se anunță schimbări importante în sistemul alocațiilor de șomaj din Belgia.
ROEXPAT: Ce se schimbă exact în ceea ce privește alocațiile de șomaj în Belgia?
DW: Guvernul federal, sub coaliția numită „Arizona”, a anunțat recent o reformă amplă a sistemului de alocații de șomaj, prevăzută să intre în vigoare treptat, începând cu 1 ianuarie 2026. Această reformă are ca obiectiv consolidarea activării persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și încurajarea revenirii lor rapide pe piața muncii. Printre măsurile principale: limitarea în timp a alocațiilor, o degresivitate mai accentuată, reforma alocațiilor de inserție pentru tineri, un „drept la revenire” în caz de demisie voluntară și reintegrarea progresivă a persoanelor aflate în concediu medical de lungă durată.
Susțin această reformă, pentru că a reforma înseamnă, înainte de toate, a-ți asuma responsabilitatea. La MR, dorim, desigur, să păstrăm o plasă de siguranță pentru cei mai vulnerabili, dar banii trebuie să servească în primul rând celor care au cea mai mare nevoie. În același timp, dorim să activăm un număr cât mai mare de persoane și să le readucem în câmpul muncii. Reformarea unui sistem social este o provocare complexă care poate genera rezistențe și temeri, atât în rândul beneficiarilor, cât și al actorilor implicați.
Avem aproape 200.000 de locuri de muncă vacante la nivel național, dintre care 22.000 la Bruxelles. Totodată, rata șomajului rămâne ridicată, în special în rândul tinerilor. În fața acestui constatat, este logic și necesar să fie puse în aplicare reforme care să facă mai bine legătura între ofertă și cerere pe piața muncii.
ROEXPAT: Ce înseamnă asta pentru cei care, să zicem, nu reușesc să găsească un loc de muncă după doi ani?
DW: În primul rând, trebuie subliniat că această reformă nu îi vizează pe toți șomerii. Există excepții, situații particulare care vor fi respectate. Pentru cei care vor fi afectați, CPAS-ul din comuna lor va deveni un veritabil punct de sprijin. Ei vor putea găsi acolo un acompaniament personalizat, fie pentru a accesa o formare adaptată nevoilor lor, fie pentru a beneficia de un sprijin social corespunzător situației lor.
CPAS-ul este o soluție viabilă? Nu este pur și simplu același lucru sub altă formă? Nu rămâne, în fond, doar o trecere spre un beneficiu social pentru cei care nu vor să muncească?
Nu pornesc de la ideea că cei care nu au loc de muncă și beneficiază de o alocație nu doresc să muncească. Există, desigur, persoane care fac această alegere, dar ele sunt minoritare.
CPAS-ul nu este o etapă finală, ci un punct de plecare pentru a-ți reconstrui viața. Nu este doar un loc de distribuire a alocațiilor, ci un însoțitor zilnic, orientat către ocuparea unui loc de muncă și autonomie. Această reformă este ocazia de a folosi mai bine ceea ce avem deja, în loc să pornim de la zero. Este vorba despre a face instrumentele noastre mai eficiente, mai coerente, în serviciul persoanelor pe care le sprijinim. Proiectul Individualizat de Integrare Socială, sau PIIS, este un instrument-cheie. El permite construirea, împreună cu beneficiarul, a unui parcurs adaptat către autonomie și muncă. Dacă este bine utilizat, devine un adevărat motor de inserție. Trebuie, de asemenea, să ne întărim legăturile cu sectorul privat, pentru a deschide accesul către locuri de muncă durabile și pentru a alinia mai bine sprijinul oferit la realitatea pieței.
Formarea profesională, în special în domeniile cu deficit de forță de muncă, trebuie să fie țintită și accesibilă, printr-un plan strategic de dobândire a competențelor. Aceasta presupune și o mai bună coordonare cu ceilalți actori de pe piața muncii – misiuni locale, Casele de Ocupare, Actiris – bazându-ne pe platformele deja existente.
Dar pentru ca acest lucru să funcționeze, CPAS-urile trebuie să aibă resursele necesare: mai mult personal social și instrumente digitale care să reducă sarcina administrativă, transferând anumite sarcini către back-office.
Trebuie, de asemenea, să acționăm asupra obstacolelor periferice care împiedică angajarea, precum lipsa soluțiilor de îngrijire a copiilor, care rămâne o barieră majoră pentru mulți. În final, economia socială și solidară merită un sprijin mai puternic. Ea oferă locuri de muncă accesibile, incluzive și cu sens pentru cei care au cea mai mare nevoie. Această reformă poate marca un punct de cotitură dacă știm să activăm pârghiile potrivite, într-un mod uman, pragmatic și colectiv. Nu este simplu. Dar acesta este curajul colectiv pe care trebuie să-l mobilizăm pentru a reuși această reformă absolut necesară, dacă vrem să salvăm sistemul social din Belgia.
Concluzia ROEXPAT e clară: Belgia își dorește să încurajeze oamenii să revină la muncă și să-și construiască un drum stabil prin propriile forțe. Sprijinul va rămâne acolo pentru cei care au nevoie cu adevărat, dar perioada beneficiilor fără justificare se apropie de sfârșit. Pentru românii din Bruxelles, asta înseamnă șanse reale de a se reintegra mai rapid pe piața muncii, cu formări și soluții concrete, dar și responsabilitatea de a profita de aceste oportunități.
Adrian Florea
