Autor: Simona Gânj
La Liège, orasul ancorat între Meuse și Ardeni, am ajuns pentru prima oară într-o seară. Am aterizat în mijlocul unor galerii comerciale, căutând gaufre „nocturne” pentru copii. Ne întorceam dintr-o călătorie de o zi din direcția Maastricht și am făcut o mică escală, în drum spre casa noastră din Belgia, Bruxelles. Din toate colțurile, îmi amintesc, am fost atunci asaltați de oameni necăjiți, într-o stare precară de sănătate fizică…Am plecat din orașul acela triști si fără să mai avem resurse sufletești și chef de descoperiri și degustari de gaufre.
Zilele trecute însă, i-am mai dat o șansă sau ne-a dat el nouă. Duminica este o zi pe care o plimbăm în spate ca melcul cochilia sa, în diferite și scurte escapade alaturi de copii. Și fiecare dintre ele lasă urme argintii și lipicioase pe suflet, numai bune de împărțit cu ceilalți. Soarele ne-a ajutat în ziua aceea. A pus o lumină aură extrem de plăcută peste orașul desfășurat amețitor de frumos de fluviul Meuse, grandios și solemn, dar duios și senzual, pe malurile căruia stau ancorate și alte așezări fericite.
Peste el, aruncat în piatră și fier, ne-am sprijinit trupurile de „Le pont de Fragnée” sau Podul Ingerilor, o altă denumire sub care este el cunoscut. Podul își și trage vechimea de la 1900 și inspirația din podul parizian, Alexandre III. Este extrem de frumos și unduios în îmbrățișarea lui cu Meuse. Ai putea sta o mie de ani, sprijinit de faldurile balustradelor ce se oglindesc în apa soră ce îl cuprinde și îl lasă falnic în urma sa.
Măștile țin rândul la gaufre! Inimioarele de pe asfalt stau aliniate la un 1,50 metri una de alta și fac una cu pământul, „strivite” în picioare de turiștii pofticioși!
După contemplarea apei și a orașului proiectat în ea, ne-am asezat la rând la gauffre. Am ales „Une Gaufrette Saperlipopette”. Ne-am asumat rândul întins cât un trotuar întreg. Oameni cu măști se odihneau în așteptare calmă și civilizată pe inimioare roșii, contrastând cu griul trotuarului, desenate din loc în loc cu scopul de a fi menținută distanțarea celor nerăbdători să guste gaufrele de Liège. Ce au ele față de celelalte gaufre? Mai multă culoare, sunt rumenite, profund arămii iar de la scorțișoara abundentă par ruginii și tomnatice. Peste toamna din crusta lor se așează ninsoarea crocantă a crustei albe de zahăr. Asa s-au prezentat papilelor noastre gustative gaufrele acestui oraș. Le-am asezonat cu o cafea savuroasă în curtea impresionantă a Muzeului vietii valone, “Le Musée de la Vie Wallonne”.
Aici este găzduită întreaga etnologie a acestui oraș, în care faimosele reprezentații și spectacole cu marionete țin capul de afiș al tradiției. Coloane, arcade domoale și unduioase, ferestre mici reclamate de urgiile meteo specifice orașului ce lasă să îi intre în nările avide, răcoarea apropiată a munților Ardeni. La Renaissance Mosane este un stil dezvoltat aici, specific orasului Liège si fluviului Meuse, inspirat din „La Renaissance italienne”, dar adaptat mediului și climei de aici.
După cafeaua îmbibată cu aromă de gaufre, am plecat mai departe către „La Montagne de Bueren”, un șir de trepte în pantă curajoasă, mai mult de 370, care unesc orașul cu vechea citadelă. Impresia este de munte acoperit cu trepte și flancat de case în cărămidă roșie tradiționalista peste care, dacă ziua e frumoasă, cerul proiectează note de azur și senin, într-o armonie de culori perfecte. Oamenii urcă și coboară muntele îmbrăcat în trepte epuizati, dar relaxați și fericiți. În fața caselor suspendate precum candelabrele, câte un localnic își așează zâmbetul în fața porții și ascultă amuzat „bonjour-ul” trepidant și sacadat al turiștilor obosiți de urcuș. Vederea odihnește apoi, la finalul treptelor urcate cu trudă ascunsă bine în seninătatea plimbării în sine, pe zidul vechi al Cetății, respiră precipitat la umbra pietrelor vechi și desmiardă de sus un Liège fermecător legănat pe Meuse.
Treptele aceastea se îmbracă anual, din când în când, în flori, alteori în sute de lumânări nocturne. Dar de cele mai multe ori își îmbracă nuditatea de piatră în bucuria celor care urcă și le coboară într-un pelerinaj de bucurie și frenezie în orice anotimp. Din loc în loc, pe trepte apare mesajul „Monter sans crier”. Semn că orașul vrea să își protejeze localnicii de turiștii prea exuberanți.
