NOU! Abonează-te la canalul nostru de

Pasagerii, un roman despre viața ca un joc al hazardului

In 2019, Monica Tonea lansa volumul de povestiri Piatra de hotar. Doi ani mai târziu, vede lumina tiparului cartea Pasagerii, un roman profund în care călătorim pe bancheta din spate alături de Ilona și Sergiu, personajele principale care își tot schimba locul și rolul de povestitor.

Am citit Pasagerii cât de repede am putut. Este greu să lași cartea deoparte, vrei să știi ce urmează, ce se întâmplă cu personajele. Monica are acest dar al povestirii, al narațiunii care te atrage.

Nu degeaba romanul Pasagerii a fost nominalizat la “Festival du premier roman de Chambery”, un festival unic in Franța încă din 1987, unde laureații sunt aleși de către cititori.

Am invitat-o pe Monica sa ne răspundă la câteva întrebări legate de noua sa carte, dar și despre pasiunea ei pentru scris.

“Știu ca-ți sunt datoare cu un răspuns pe care l-am tot evitat. Voiai sa știi când mi-am dat seama ca îl iubeam. Ei bine, nu știu. Dar știu când i-am spus-o prima oară. In vara lui ‘87 mi-am adunat tot curajul și l-am abordat (…) Într-un final, m-am speriat de claritatea vocii mele. Dar tot am apucat sa ii spun pe un ton care nu îngăduia vreo șovăială: “Sergiu, cred ca te iubesc”. I-a înghețat surâsul pe buze și umbra de sarcasm binecunoscuta i-a dispărut de pe chip. “Ilona”, a oftat și mi-a cuprins capul in palmele lui providențiale, care ma salvaseră de atâtea ori…” (fragment din „Pasagerii”)

Buna, Monica! Pasagerii este noul tău roman. Povestește-ne, te rog, cum a luat naștere această carte.

Îți mulțumesc, Natalia, pentru invitația ta să purtăm acest dialog, e o reală plăcere să ne reîntâlnim din nou. Îți spun sincer, nu pornisem cu ideea să scriu un roman. Nu a fost un proiect premeditat. Am început cu mici texte în 2018, aparent fără legătură, însă, la un moment dat, am remarcat că, inconștient, dădusem aceleași voci unor personaje care se voiau distincte, dintr-un text sau altul, și așa am început să mă gândesc dacă nu cumva lucrările astea nu au cumva legătură.

Gândul se închegase, acum nu mai rămânea decât să încep să lucrez la structură, care mi-a dat cele mai multe bătăi de cap pe lângă un alt aspect de care îți voi povesti mai încolo. Am simțit nevoia să fac o pauză, să mă obișnuiesc cu schimbarea de optică, scrisesem doar proză scurtă până în clipa de față, așadar, era necesară o distanțare oarecare, ca să pot cuprinde ansamblul.

Numai așa au prins limpezime. Timp în care, am băgat de seamă că eu nu încetasem să lucrez la acest roman, el se compunea în minte, ceea ce m-a ajutat să mă familiarizez eu însămi cu povestea ce urma să se deruleze, cu personajele, cu tarele lor, cu rutina și ticurile lor verbale. Mi-a prins tare bine. A fost mai simplu să le aștern apoi în manuscris.

Dată fiind perspectiva din care sunt redate vocile narative, romanul aproape s-a aranjat de la sine în patru părți distincte, firește, întrepătrunse cât să nu lipsească cursivitatea narativă. Și aici ajung la cealaltă dificultate cu care m-am confruntat: așezarea părților în roman? Ce ordine să aleg? Nu numai că n-au fost scrise cronologic, ultima parte, de pildă, a fost scrisă prima. Apoi am scris-o pe a treia și tot așa… Cum nu sunt o persoană disciplinată per se, iar pentru mine haosul e un soi de structură fără de care aș fi debusolată, cam în cest mod m-am manifestat și vizavi de lucrul la roman. În cele din urmă, am ales ordinea cu care a și fost publicat de altfel.

N-a fost simplu nici să aleg titlul. La primul draft a purtat titlul Magazinul de fructe, de care mă atașasem foarte tare, căci, cum ziceam, începusem cu partea lui Sergiu, în care vorbeam despre prăvălia pe care o deschisese el la Biarritz. Mi-a fost greu să mă separ de titlul acesta și au urmat altele provizorii, multe, fără număr, niciunul însă nu suna cum trebuie. La Pasagerii am ajuns cu o seară înainte să trimit manuscrisul la editură, convinsă fiind că-mi va purta noroc. Și așa a și fost, Casa de pariuri literare mi l-a acceptat și de aici totul e istorie.

Monica Tonea alaturi de Mirela Nita Sandu in cadrul lansarii romanului la Asociatia EuropaNova

Care au fost cele mai mari provocări întâlnite în scrierea și publicarea acestui roman?

Reiau ce spuneam mai sus, faptul că nu știam încotro ducea povestea din punct de vedere structural, mi-a dat mult de furcă. Pe lângă asta, mai erau o grămadă de factori care mă preocupau, nu aveau neapărat legătură cu înșiruirea narațiunii din manuscris, dar indirect impactau progresul. Am avut o perioadă agitată cât am lucrat la el și faptul că nu găseam răgaz să mă așez și să șlefuiesc textul mă agasa.

Dar cel mai greu și mai greu a fost să mă detașez suficient de protagoniști, astfel încât să pot observa cu o privire analitică forma și fondul lucrării. Evident, a venit apoi etapa care stoarce cel mai mult un scriitor, contactul cu editurile. Care poate fi înfricoșător uneori, dat fiind că de multe ori te izbești de un refuz sau o liniște deplină. Și, nu în ultimul rând, să renunț la paragrafe întregi, considerate de umplutură. Și acum mai am folder-ul cu surplusurile din roman.

Ce anume te-a inspirat în scrierea cărții? Personajele/situațiile din Pasagerii sunt inspirate din lumea reală?

Cred că am mai spus și în alt context, orice text scris de mine are un sâmbure de adevăr de la care plec, dar deviez pe parcurs, fiindcă în mod cert, eu inventez povești, însă nicidecum nu reflectă realitatea înconjurătoare. În calitate de scriitor, pun la bătaie toate simțurile mele și asta implică o scriere empirică. Paradoxal, nimic din ce am scris nu este real.

Ceea ce mă inspiră capătă într-un fel sau altul o poveste în mintea mea. Înclinația mea spre visare, nevoia asta să contemplu lumea și manifesrătile ei în cele mai mici amănunte, mă ajută foarte tare în actul creației. În ceea ce privește subiectul cărții, nici el nu e inspirat de un fenomen singular. Uite, de pildă, vocea lui Sergiu a venit ca o necesitate să exprim condiția unui personaj dependent de alcool.

Cea a Ilonei a venit ca o completare la trăirile lui Sergiu, iar Mattias (adultul, căci copilul exista ca un personaj secundar nesemnificativ) s-a ivit ca o utilitate narativă, să am pe ce construi tensiunea, conflictul, mă rog, unul din conflicte. Ușor, ușor, le-am construit un background solid, să pară veridice, să dea impresia că sunt vii, cu viața lor, cu bune și rele. Nu știu cât mi-a reușit, dar cu siguranță asta a fost intenția mea.

Care este citatul/paragraful din carte care îți vine acum în minte?

Iată o bizarerie despre mine: nu-mi recitesc niciodată textele deja publicate, e un soi de angoasă să nu cumva să dau peste stângăcii care mi-au scăpat. Am fost nevoită de câteva ori să citesc din roman la diverse prezentări de carte și am avut emoții mai mari decât atunci când a trebuit să răspund la întrebările din public.

Cu toate astea, ce îmi vine în minte chiar acum, fiindcă e una din frazele care mi-a ieșit natural, din prima, fără să fiu obligată să revin asupra ei, este paragraful următor: „O gară este locul în care toți oamenii simt nevoia să fie agitați, indiferent de motivul pentru care se află acolo. Devin alerți, curioși, caută cu privirea, citesc sau ascultă anunțurile din difuzoare, își iau rămas bun, se desprind, pleacă sau revin, așteaptă – ah, așteptările –, cumpără cadouri în ultima clipă, beau cafeaua grăbiți, cu ochii pe ceas și răsfoiesc ziare lăsate prin sălile de așteptare de către cei aflați înaintea lor în tranzit. Mama mă trăgea de mânecă să avansăm, nepăsătoare față de însuflețirea mea.

Mi-ar plăcea, în schimb, să aflu ce citate ar selecta cititorii romanului Pasagerii.

După experienţa celor doua cărți, cum îți caracterizezi stilul de a scrie?

Mi-e greu să-mi analizez stilul literar, aș avea nevoie de o doză mare de detașare ca să-l pot aprecia obiectiv. Ce pot să spun e că simt că stăpânesc ceva mai bine fraza decât la începuturi, că sunt într-o continuă perfecționare, întotdeauna e loc de mai bine, că, deși am o atracție față de proză scurtă în general, scrierea romanului a fost satisfăcătoare, mă refer la momentele în care a fost conceput, nu la ceea ce a urmat după, fiindcă în vreme ce lucram la el m-am simțit împlinită și că sper să fie un stil care mă definește și nu pare forțat, nefiresc sau, știu eu, nesigur. Dar asta rămâne tot la aprecierea cititorilor, mai degrabă.

Cum a fost primită cartea până acum?

Din ecourile care au ajuns până la mine, cartea a fost primită binișor în lumea literară, dat fiind că e doar un debut, iar numele meu încă este relativ necunoscut pe piața românească. M-am bucurat de reacții frumoase, am fost chiar surprinsă să descopăr că a ajuns în biblioteca multor scriitori pe care eu îi admir sau a câtorva jurnaliști culturali foarte talentați.

Acest vibe pozitiv m-a determinat să simt că nu am muncit în zadar. Cititorii mi-au trimis fotografii cu cartea, mesaje cu aprecierile lor, a avut și câteva recenzii foarte bune, s-a plimbat prin lume, ce să zic, așa cum e potrivit unor niște pasageri.

Îți amintești care a fost prima carte pe care ai citit-o? Și prima poveste pe care ai scris-o?

În privința amintirilor din copilărie, am o memorie de elefant. Nu știu cum reușesc să înmagazinez atâtea amintiri din timpuri străvechi și să nu-mi amintesc ce am mâncat ieri la prânz. Prima carte pe care am citit-o da capo al fine, fără ajutorul sau îndemnul vreunui adult, a fost Povești despre Păcală și Tândală, o antologie cu isprăvile lor, plină de ilustrații, revizuită de Alexandru Mitru și apărută în 1984 la editura Ion Creangă.

Aveam șapte ani, eram în vacanța de vară, de abia terminasem clasa întâi, luasem coroniță și primisem drept premiu și câteva cărți, printre care și asta. Mi s-a părut savuroasă.

Prima povestire? Am scris mult în adolescență, fiindcă țineam un jurnal, dar nu l-am considerat vreodată literatură. În anul trei de facultate am avut de scris un scenariu ca probă practică la cursul de Scenaristică și Tehnici de scriere vizuale.

A fost foarte apreciat, iar mie mi-a plăcut la nebunie să-l scriu. Era povestea unui cuplu rătăcit prin munți în noaptea de Sânziene. La vremea respectivă, mi s-a părut că am redactat niște cadre autentice, acum cred că l-aș vedea cu alți ochi. Dar l-aș privi cu indulgență totuși, e prima mea creație artistică.

Lansarea romanului "Pasagerii"

Ai anumite obiceiuri atunci când vine vorba de scris sau de citit?

Nu am obiceiuri împământenite când vine vorba de scris. Scriu în orice condiții, am o capacitate bună de concentrare, pe de altă parte, sigur, am o rutină oarecare atunci când mă apuc de o lucrare mai importantă și favorizez prima parte a zilei, sunt mai productivă, fiindcă nu am nicio solicitare dinafară care să mă distragă, plus că o cană de cafea mă inspiră în mod deosebit.

Serile le petrec exclusiv în familie. În altă ordine de idei, nu sunt o fire disciplinată, nu-mi fac un program riguros de lucru, mă adaptez din mers. Umplu aplicația de Notes din telefon cu o mie de idei, scriu pe caiete găsite prin casă, deschid nenumărate documente noi în Word și apoi, când începe să se structureze proiectul în minte, încep să le pun cap la cap.

De citit, citesc la fel, mult și dezordonat. Încep mai multe cărți deodată, trec de la o lectură la alta în aceeași zi, în funcție de stare, citesc în orice format, tipărit, pe Kindle, în aplicația de Books de pe telefon, ba chiar am fost nevoită să-mi descarc încă două aplicații: Kobo și Digital Editions, căci cumpăr multe ebook-uri care se deschid doar pe aceste platforme.

Există o mică ciudățenie în toate astea: când citesc, nu scriu, iar când scriu, nu citesc. Am sentimentul că se exclud în ceea ce mă privește. Așadar, dacă am de lucru, lectura pică pe locul doi și invers.

La ce lucrezi în prezent? Ce o să citim în viitor sub semnătura Monicăi Tonea?

În momentul de față am revenit la proză scurtă, are un farmec aparte pentru mine, nu mă refer la cum scriu eu, ci la faptul că din cele mai vechi vremuri am apreciat-o. Primele proze scurte le-am descoperit în numerele Almanah din anii ’80 (Lumea, Anticipația, Internațional…). Le citeam pe nerăsuflate, câteodată erau publicate pe capitole, nu erau chiar proză scurtă, dar câtă anticipație la mijloc până apărea numărul următor.

De data asta, proiectul este limpede, știu exact ce vreau să scriu, va fi, sper eu, o lucrare ceva mai matură decât creațiile dinainte. Însă sunt de abia la început, nu cred că se va contura în viitorul apropiat.

Unde te pot întâlni cei ce vor sa te cunoască și de unde îți pot cumpăra cartea/cărțile?

Cei care vor să mă cunoască în calitate de autoare a Pasagerilor mă găsesc cu siguranță pe facebook, sunt destul de activă, iar cărțile pot fi cumpărate de pe site-ul editurii Casa de pariuri literare sau direct de pe pagina lor de facebook, din librăriile Cărturești (online și fizice) și de pe libris punct ro, unde există și în format electronic. Pentru cititorii din Belgia, cărțile pot fi găsite la EuropaNova Bruxelles.

Natalia FLOREA

Ți-a plăcut articolul? Nu ezita sa dai un like ...

Partajează articolul si pe :

Facebook
Twitter

Iți place ROEXPAT? Susține si tu proiectul nostru cu cat poți ! Orice suma, oricât de mica, este importanta si ne poate ajuta in continuare sa arătam frumusețea comunității românești din Belgia tuturor celor ce citesc articolele noastre ...

CAUTA PE SITE

PUBLICITATE

4

AICI POATE FI RECLAMA TA!

A new concept of showing content in your web page with more interactive way.

Cool Headline

A new concept of showing content in your web page with more interactive way.

Read More

ARTICOLE recente

PUBLICITATE

5

AICI POATE FI RECLAMA TA!

A new concept of showing content in your web page with more interactive way.

Cool Headline

A new concept of showing content in your web page with more interactive way.

Read More

LEGATURI UTILE

Comunitatea noastră se mărește zi de zi pe pagina de Facebook si in grupul de discuții ROEXPAT