Nicoleta Beraru traieste in Belgia din 2003. Combina scrisul cu profesoratul si traducerile. Debuteaza in 2018 cu volumul de eseuri si povestiri pentru adulti “Ardei iuti. Povestiri la imperfect”, iar in 2019 publica romanul “Luluta si Petrisor sau povestea cuiburilor parasite”. Desi Belgia a devenit casa ei care ii este draga, Romania va ramane intotdeauna tara sa de suflet. In Romania s-a nascut, in Belgia s-a implinit.
Roexpat: Ești autoarea a doua cărți care au primit numai recenzii si comentarii la superlativ. Doua cărți care au priza la cititori, in special la cei din diaspora. Ne poți spune, pe scurt, despre conținutul lor?
Nicoleta Beraru: Mai intai iti multumesc, Natalia, pentru interesul pe care il manifesti pentru cartile mele. Referitor la recenziile si comentariile la superlativ – ma bucur ca aceasta este perceptia, dar nu as vrea sa ma imbat cu apa rece. Constat, totuşi, din feedback-ul pe care il primesc din partea cititorilor, ca foarte multi romani din diaspora se regasesc in scrierile mele; pe undeva e de inteles, caci in ambele carti se simte o pendulare intre doua lumi – Romania, tara-mama si Belgia, tara de adoptie – o realitate traita de multi dintre cei plecati de acasa. Ambele carti sunt strabatute de nostalgie si dor, fie ca e vorba de povestirile din volumul “Ardei iuţi. Povestiri la imperfect”, fie ca e vorba de romanul “Luluta si Petrisor sau povestea cuiburilor parasite”. Spre deosebire de “Ardei iuţi”, care schitează cele doua lumi intr-un mod succint si in care prevaleaza nostalgia romanului plecat din tara sa‚ “Luluta si Petrisor” aduce in fata ochilor cititorilor societatea romaneasca macinata de probleme actuale complexe: plecarea in strainatate, provocata de saracie si coruptie, a milioane de romani nevoiti sa-si lase copiii acasa, in Romania, cu bunici, frati sau surori mai in varsta, matusi, unchi… In roman se face simtit mai ales dorul – dorul parintilor si al copiilor despartiti. Tot in romanul “Luluta si Petrisor” este prezentat satul romanesc din Moldova cu traditiile, obiceiurile, dar si cu neajunsurile sale. Fara a fi idealizata, la antipod este descrisa o societate stabila, cu structuri bine definite, cu un firesc al vietii si al mersului lucrurilor – societatea belgiana, in care mama Lulutei si a lui Petrisor traieste si munceste pentru a le asigura copiilor sai o viata mai buna decat cea de care ea are parte. Pe tot parcursul romanului cititorul asista la schimbarea mentalitatii – greoaie, dar sigura. Cu totii stim cate zbateri presupune adaptarea la o noua cultura, integrarea. Paralel cu aceste probleme complexe, este povestita dragostea dintre doi tineri provenind din doua medii de viata diferite: o fata sarmana si un baiat provenind dintr-o familie instarita si culta. Raportata la romanul “Luluta si Petrisor”, culegerea de povestiri “Ardei iuti”’ nu prezinta o unitate de idei: cele doua lumi – Romania si strainatatea – sunt schitate prin prisma unor evenimente alese aleatoriu; singurul fir rosu al tuturor scrierilor din acest volum este nostalgia care ii incearca cel putin din cand in cand pe majoritatea plecatilor in lume.
” De bărbată-su o mai lega doar ataşamentul femeii învăţate să fie supusă şi cuminte. Aşa primise ea învăţături de la mamă-sa şi de la bunică-sa: femeia să fie cuminte şi gospodină, orice-ar fi. Să facă prunci sănătoşi şi să îngrijească de ei, de bărbat şi de gospodărie. „Barbatu-i barbat, şî orici-ar faci, trebui iertat, cî de-aceea poartî nadragi şî pălării”, suna înţelepciunea lor. Şi de la aceste precepte Florica nu se abătuse niciodată. Nici chiar atunci când descoperi că Ghita al ei se iubea din timp în timp cu vecinele, nici când venea târziu şi băut acasă, cu chef de arţag, nici chiar atunci când o altoia şi-o lăsa cu vânătăi straşnice pe mâini şi pe picioare.” (din „Luluta si Petrisor sau povestea cuiburilor parasite”)
Roexpat: Ce te-a inspirat cel mai mult sa scrii carțile, realitatea romanilor din Belgia, si nu numai, sau realitatea celor ramasi in Romania?
Nicoleta Beraru: Pentru ca eu insami sunt o dezradacinata si traiesc intre doua lumi, unele provestiri din “Ardei iuţi” au un caracter subiectiv, sunt amintiri din copilaria mea – pe de o parte, iar pe de alta parte sunt trairi si experiente legate de Belgia. Nu este greu de imaginat ca si alti diasporeni trec prin experiente similare. Fiind profesor de orientare sociala (integrare) si lucrand cu numerosi romani, aud tot felul de povesti. Toate acestea sunt reflectate in experientele, trairile, emotiile personajelor mele din “Luluta si Petrisor”, dar si din “Ardei iuţi”.
“Mama priveste locul unde sedea de obicei Ana. E gol acum. Casa a devenit prea mare, e prea multa ordine, prea multa tacere. In bucatarie, pune inca trei farfurii si trei tacamuri. Le pune pe masa dusa pe ganduri, ca un automat, le ia inapoi si simte aproape organic golul. Ar vrea sa-si apuce sufletul cu mana, sa-l mangaie si sa-i sopteasca incurajator: ,,Inca trei zile si e din nou acasa”. Si-atunci din nou prezenta ei discreta, dar de neinlocuit, va pune stapanire cu voie buna pe casa!” (din „Ardei iuti. Povestiri la imperfect”)
Roexpat: Rasfoind cartile, simti emotii si noduri in gat cu fiecare paragraf parcurs. Par a fi doua carți ce reusesc sa atinga coarda sensibila a romanului emigrant, indiferent de statutul lui in tara adoptiva. Crezi ca ai reusit sa transmiti tot ce voiai?
Nicoleta Beraru: Despre ce cred eu cu privire la faptul ca am reusit sau nu sa transmit totul… da, ce am dorit eu sa transmit este transmis: ideea ca oamenii nu pleaca de bine in lume si ca nu trebuie sa se erijeze nimeni in judecatorul lor. De asemenea, am vrut sa sensibilizez societatea romaneasca, sa atrag atentia asupra unui fenomen care a luat amploare, asupra unui fenomen fara precedent – exodul a milioane de romani. Majoritatea romanilor pleaca greu din tara lor: mai intai la munca, apoi multi dintre ei raman in tarile in care muncesc. Invata limbile tarilor in care se stabilesc, isi aduc familiile, isi dau copiii la scoli, isi cumpara case si, in final, raman pentru ca „s-au invatat” acolo. In acest „s-au invatat”, care defineste integrarea romanilor in tari straine, rezida drama Romaniei, caci Romania pierde mai mult decat acesti dezradacinati care finalmente reusesc sa se adapteze si sa traiasca si intr-un alt spatiu decat cel de bastina, cu alt fel de oameni, alte cutume, alte traditii, alte norme. S-a auzit de multi romani care s-au intors in Romania si, din pacate, nu s-au putut readapta la viata de acasa.
„Mi-era sufletul strepezit de agurida vietii. Si i-am dat linistea ardeilor copti ce vine din copilarie.
– Ce bine miroase la tine! Ce gatesti? o aud intr-o franceza autentica pe vecina mea..
Ii raspund zambind, privind duios departe, peste ani si tari:
– O portie de copilarie!” (din „Ardei iuti. Povestiri la imperfect”)
Roexpat: Cred ca ai primit multe intrebari legate de limbajul pur moldovenesc folosit in “Luluta si Petrisor”. Esti din Iasi, deci, cumva, iti e familiar. Si, totusi, a fost greu de scris cartea din punctul acesta de vedere?
Nicoleta Beraru: Adevarat. Cei mai multi considera ca acest mod fonetic de a reda graiul moldovenilor creeaza autencitatea scrierii, adanceste contrastele dintre lumi, medii de viata si mentalitati. Exista si cateva voci care sustin ca acest mod de a scrie ingreuneaza lectura. Parerile sunt deci impartite. Personal, consider ca scrierea aceasta moldoveneasca poate fi vazuta ca un punct forte. Fara a afirma ca e indispensabila in economia romanului, e totusi un element puternic, care face ca lumea descrisa in roman sa fie veridica. A fost, bineinteles, greu sa scriu in acest fel – cel mai dificil lucru in scrierea romanului – pentru ca in scris e mult mai usor sa te exprimi literar. Tema, subiectul romanului le purtam in mine de cativa ani, romanul era cumva deja scris in capul meu. Am corectat si recorectat scrierea fonetica de nenumarate ori, pana la epuizare, pana am fost convinsa ca dialogurile sunt neaose.
„ Îi plăcuse s-o audă râzând pe Florica şi voia să păstreze cât mai mult timp senzaţia de bine ce i-o dăduse râsul ei. În lumea în care trăia ea, la distanţa de peste două mii de kilometri de copii, mai rar o împodobea râsul. Florica nu se prea plângea de greutăţi sau de distanţă, dar fiică-sa îi ghicea de multe ori nefericirea în glas. Luluţa o înţelegea pe mamă-sa, nu din vorbele rostite, ci mai ales din cele nerostite. Învăţase să citească pauzele, vibraţiile vocii, respiraţia, intonaţia şi accentele pe care Florica le aşeza pe unele cuvinte.
Distanţa şi timpul o transformaseră pe Luluţa într-un copoi experimentat, care rar se înşela.
– Mi-i dor di tini, mămicî! Când o sî vii acasă?
– La varî, Luluţă…
Şi Luluţa auzi lacrimi în glasul Floricăi. Multe şi amare.” (din „Luluta si Petrisor sau povestea cuiburilor parasite”).
Roexpat: Pe cand urmatoarea carte? Ai ceva in plan sau in lucru?
Nicoleta Beraru: Dupa terminarea romanului “Luluta si Petrisor” am simtit ca sunt goala. Am avut impresia mult timp – si am fost usor speriata – ca am devenit asemenea unei fantani care a secat. Am decis ca va trebui sa fac o pauza. Scrierea romanului mi-a confiscat tot putinul timp liber pe care l-am avut anul trecut. Pe langa scris, care ramane un hobby, mai sunt si mama, si sotie, si angajata full-time. 2019 a fost anul in care prioritate a avut scrisul. Am subestimat efortul pe care a trebuit sa-l fac pentru a duce la bun sfarsit acest proiect. Am decis deci sa-mi adaptez ritmul de scris la cel de viata. Dar usor-usor, pofta de scris imi revine. Se contureaza deja in capul meu un alt proiect. Nu voi apasa insa pe acceleratie. Imi voi da atata timp cat am nevoie pentru a scoate la lumina o scriere de care sa fiu multumita. Asa ca urmatoarea carte nu stiu cand va fi gata, dar simt ca se apropie încetisor momentul cand voi redemara – un motiv de reala bucurie!
