Alegerile prezidențiale din 2025 nu mai sunt despre simpatii, ci despre realități.
Iar realitatea, oricât ar încerca unii să o ocolească, se vede clar în cifre.
Românii din diaspora au votat în număr mai mare ca niciodată — peste 1,6 milioane de persoane s-au prezentat la urne în turul 2. O mobilizare impresionantă, care a transmis un mesaj puternic: că extremismul sperie, că direcția pro-europeană contează, că valorile democratice sunt încă importante.
Dar, chiar și așa, votul din diaspora — deși esențial pentru dezbaterea democratică — nu a fost decisiv.
George Simion a câștigat diaspora cu 55,78%, însă diferența de voturi față de Nicușor Dan, de 189.216, a fost net inferioară celei din turul 1 (peste 337.000).
Cu alte cuvinte, aproape jumătate dintre românii din diaspora care au mers la vot în turul 2 au ales să-l susțină pe Nicușor Dan.
Și l-au susținut nu doar cu buletinul de vot, ci și cu speranța că România mai are o șansă la normalitate.
Însă miza alegerilor a fost în România.
Acolo unde au votat aproape 9 milioane de români.
Acolo unde, în turul 2, Nicușor Dan a întors complet balanța: peste un milion de oameni în plus au venit la vot și au ales rațiunea în fața furiei.
În total, Nicușor Dan a câștigat cu peste 800.000 de voturi diferență. Fără echivoc. Fără „narrative” alternative.
Așadar, diaspora a contat. Dar România a decis!
Este timpul să lăsăm în urmă dezbinarea, suspiciunea și artificiala rivalitate între „cei de acasă” și „cei de departe”.
Este timpul să înțelegem că doar împreună putem construi o Românie în care să ne putem întoarce cu încredere – oriunde ne-am afla.
Adrian Florea