România a fost la un pas să fie condusă de un prinț belgian!
Puțini români stabiliți astăzi în Belgia știu că, în urmă cu 160 de ani, țara noastră a proclamat un domnitor din familia regală belgiană. Și mai puțini știu că România visa să devină „Belgia Orientului”, iar Constituția românească din 1866 a fost inspirată de cea belgiană.
Aceste episoade fascinante au fost readuse în atenția publicului pe 30 octombrie 2026, la Secția Consulară a Ambasadei României din Bruxelles, cu ocazia lansării volumului „O prietenie istorică. Relațiile româno-belgiene din perspectiva regalității (1866–1924)”, semnat de istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov.
Evenimentul, organizat în colaborare cu muzeul brașovean și Consiliul Județean Brașov, a reunit, printre alții, ambasadorul României în Belgia, Andreea Păstârnac, și istoricii Nicolae Pepene și Viorel Mihai Constantin.
Filip I, domnitorul belgian care nu a ajuns niciodată în România
În februarie 1866, după înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza, reprezentanții politici ai Principatelor Unite l-au proclamat domnitor, sub numele de Filip I, pe contele de Flandra, fratele regelui Leopold al II-lea al Belgiei.
Prințul a refuzat însă tronul, iar conducerea României a fost încredințată ulterior lui Carol de Hohenzollern, viitorul rege Carol I.
Istoria avea totuși să lege cele două familii: în 1867, Filip de Flandra s-a căsătorit cu Maria de Hohenzollern, sora lui Carol I.
Alegerea unui prinț belgian nu fusese întâmplătoare. Elitele românești admirau modelul constituțional și prosperitatea Belgiei, stat care își câștigase independența în 1830.
Expresii precum „Belgia Orientului” sau „Belgia de la gurile Dunării” reflectau aspirația României de a deveni un stat modern, independent și respectat în Europa.
Belgia a susținut apropierea Principatelor încă din vremea lui Cuza
Un alt episod mai puțin cunoscut datează din februarie 1859, când Belgia a ridicat reprezentanța consulară de la București la rangul de consulat general, la doar câteva săptămâni după dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza.
Istoricul Nicolae Pepene consideră această decizie o formă de recunoaștere indirectă a Unirii Principatelor, într-un context diplomatic european încă delicat.
Relațiile comerciale erau însă mult mai vechi. Belgia își numise primul consul la Galați încă din 1838, iar ulterior a avut reprezentanțe consulare la Brăila și București, apoi la Iași și Craiova.
În 1859 funcționa deja o linie directă de vapoare între Anvers și Galați. Navele belgiene aduceau produse industriale, zahăr, sticlă și fier, iar din porturile dunărene plecau cereale către piețele occidentale.
Colaborarea s-a extins la infrastructura feroviară, industria de apărare, sistemul financiar și fortificațiile militare. La începutul secolului XX, Belgia ajunsese chiar una dintre cele mai importante piețe pentru exporturile românești.
Regina Maria și Regele Ferdinand, primiți cu mari onoruri la Bruxelles
Un moment de referință al acestei prietenii a avut loc în 10–11 mai 1924, când Regele Ferdinand și Regina Maria au efectuat o vizită oficială în Belgia, la invitația Regelui Albert I și a Reginei Elisabeta.
Suveranii români au fost întâmpinați cu onoruri, iar vizita a consolidat relațiile dintre cele două monarhii.
Locuri emblematice ale Bruxelles-ului, precum Gara Luxemburg, Palatul Regal și Primăria din Grand-Place, au făcut parte din itinerarul vizitei.
Fotografii și documente istorice care evocă acest moment au fost prezentate și în expoziția organizată la Secția Consulară, realizată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
De la „Belgia Orientului” la românii din Belgia
Dincolo de evenimentele diplomatice și de legăturile dintre familiile regale, cartea transmite un mesaj special comunității românești.
Autorul dedică volumul românilor din Belgia și belgienilor din România, observând că, dacă odinioară România aspira să devină o a doua Belgie, astăzi există o adevărată comunitate românească integrată în societatea belgiană.
Pentru românii care trăiesc aici, pentru familiile întemeiate în Belgia și pentru copiii născuți și crescuți între două culturi, această istorie capătă o semnificație aparte.
Belgia nu este doar țara în care mulți români și-au construit un viitor. Este și o țară care a contribuit la modernizarea României, cu mult înainte ca migrația contemporană să apropie cele două popoare.
Volumul lui Nicolae Pepene oferă astfel nu doar o lecție de istorie, ci și un motiv în plus pentru românii din Belgia să descopere, să prețuiască și să transmită generațiilor viitoare legăturile dintre cele două țări.
Adrian FLOREA
