Ambasada României în Regatul Belgiei a organizat in luna octombrie 2022, la Muzeul de Artă și Istorie din Bruxelles, un eveniment dedicat diplomației medicale, cooperării bilaterale româno-belgiene în domeniul sănătății.
Intitulat „Către o diplomație medicală românească”, evenimentul a reunit peste 300 de medici români stabiliți în Belgia, reprezentanți ai comunității farmaceutice românești, precum și parteneri ai acestora, parte a proiectelor de cooperare cu România.
Evenimentul a avut ca țintă și crearea și întărirea unei rețele a doctorilor români din Belgia, unde comunitatea medicală românească se numără printre cele mai numeroase din Europa.
Oficiali belgieni, fostul ministru al sănătății, Maggie de Block, și reprezentantul ministrului federal al sănătății, directorul Direcției pentru Afaceri Internaționale din cadrul ministerului de resort, Lieven De Raedt, au lăudat inițiativa Ambasadei României, subliniind că este prima de acest gen organizată în Belgia și au transmis propuneri de cooperare în special legate de platformele digitale medicale în plină dezvoltare, precum și în proiecte bilaterale.
Ambasadorul României în Regatul Belgiei, Andreea Păstârnac, a mulțumit tuturor oaspeților pentru participare, arătând că acest eveniment este primul dintr-o serie dedicată diplomației medicale.
Dezbaterea a fost urmată de un moment muzical oferit de renumita solistă Paula Seling și de o recepție.
Natalia FLOREA