Oxana si Vitalic Balan sunt doi parinti binecuvantati cu 12 copii. Vitalic este pastor, de unde si dragostea pentru copii. Sunt parinti mandri, dar si incercati de soarta. Elisei, al noualea copil, in varsta de 7 anisori, sufera de boala fluturasului. Mai exact, de epidermoliza buloasă (EB), o boala genetică rara, grava si, din pacate, incurabila.
Familia este de origine romana, din Ucraina. Au venit in Belgia in 2018 pentru a-i oferi o sansa lui Elisei, caruia medicii din Ucraina nu i-au putut da un diagnostic. Pentru ca starea lui se agrava, iar mama nu stia cum sa-l ingrijeasca pentru a-i fi mai bine, au primit recomandari sa vina cu el in Belgia, unde li s-a spus ca sunt medici buni ce ii pot ajuta copilul. “In Ucraina era rau baiatul, medicii nu stiau ce are, cum sa il trateze. Cand il spalam, daca era ceva murdar in apa, pielea lui se infecta si se umfla tot’’, povesteste mama, Oxana.
Cu ajutorul bisericii, au ajuns in Belgia unde, la inceput, Oxana a stat 6 luni cu Elisei in spital – Brugman (au avut toate actele medicale din Ucraina si asa l-au putut trata aici). Medicii din Belgia au suspectat initial baiatul de psoriazis, ca apoi sa puna diagnosticul de “boala fluturasului’ (epidermoliza buloasă (EB) – o boală genetică rara, grava si, din pacate, incurabila). Pe durata internarii in spital, Oxana a fost tot timpul alaturi de baiat, iar tatal a inchiriat un apartament unde a stat cu restul copiilor. Rudele l-au ajutat pe tata sa isi faca firma aici si sa munceasca ca independent.
Anul trecut au fost nevoiti sa se reintoarca toti in Ucraina pentru a rezolva anumite probleme administrative care ii impiedicau sa la faca acte copiilor in Belgia. Au revenit aici in urma cu 8 luni. Au continuat sa mearga cu Elisei la spital, acesta fiind internat pentru tratamente diferite perioade mai scurte. “Si acum trebuia sa merg cu Elisei la spital, dar m-au sfatuit sa stau acasa si sa il dau cu o anumita crema. Toata pielea lui se descuameaza, iar acum, primavara, este si mai rau”, spune Oxana.
Situatia lor s-a inrautatit de cand a inceput criza Covid-19, iar tatal nu a mai gasit de lucru. Au facturi neplatite la apa, gaz. Au reusit sa plateasca insa facturile la lumina. Nici la spital nu au mai reusit sa achite ultimele facturi. Un medic ucrainian, ce lucreaza in Bruxelles, le-a promis ca ii va ajuta cu procedurile, ca Elisei sa poata beneficia in continuare de ingrijire medicala. Copiii sunt inregistrati aici, au depus si actele pentru alocatii, insa se pare ca dureaza ceva timp pana le vor primi. Nu mai beneficiaza nici de asigurare medicala.
Trei fete sunt in prezent bolnave, insa nu pot merge cu ele la doctor pentru ca nu au cu ce plati. Nici consultatia, nici eventualele medicamente. Cand am vorbit cu Oxana la telefon, astepta sa vina un medic la ea, sa vada fetele. O persoana cu suflet mare, ce se oferise sa ii ajute benevol. Si parca toate aceste necazuri nu ar fi fost suficiente, in luna iunie sunt obligati sa se mute. Proprietarul i-a anuntat ca nu mai pot locui in actualul apartament si asa micut pentru toata familia.
Daca doriti sa ii ajutati, o puteti face cu orice: hainute, pampersi, mancare, bani, medicamente, articole de igiena, jucarii etc. Cu orice credeti ca le-ar face viata un pic mai frumoasa! Chiar si cu un loc de munca pentru tata. Familia locuieste in Asse.
„Multumesc tuturor celor ce ne ajuta acum si celor ce ne-au ajutat si in 2018, cand am stat 6 luni in spital si veneau la noi cu hainute, cu mancare. Dumnezeu sa va binecuvinteze pe toti”, multumeste Oxana.
Numar de telefon Oxana Balan: 0467.644.893
Copilasii: Primul baiat este insurat si nu mai locuieste cu ei. Ceilalalti copilasi sunt: Alin – 20, Maria – 18, Vitalina – 17, Viorel – 15, Vitalic – 13, Ileana – 11, Abel – 10, Elisei – 7, Emilia – 4, Estera – 3 si Olesia – 1 anisor.