In urma cu aproape 40 de ani, Cornelia Dumitrescu, din Rădăuți, Suceava, inventa un nou fel de mâncare ce avea să ajungă foarte apreciat în toate restaurantele din tară, dar și în cele cu specific românesc din străinătate.
După cum mărturisește chiar mama ciorbei rădăuțene într-un interviu acordat pentru evz.ro in 2009, ideea a venit vrând să facă pe plac soțului ei care voia o ciorbă de burtă mai ușoară. Cornelia a înlocuit burta cu carnea de curcan, iar noua rețetă s-a bucurat de mare succes, atât in familie, cat si după ce a fost introdusă in meniul restaurantului Nordic (acum Național), din Rădăuți, unde lucra pe atunci. Insa, cum carnea de curcan era destul de scumpă, a venit ideea folosirii celei de pui. Iar succesul a fost același.
Insa, tocmai pentru ca a fost preluata de mai toate restaurantele din tara, rețeta originala s-a degradat mult, potrivit Corneliei Dumitrescu: “În multe locuri e, fără supărare, ca o zoaie. Bine, sunt și restaurante în care ciorba se face după rețeta originală, acolo unde lucrează foștii bucătari pe care i-am școlit eu de-a lungul timpului.
Foarte multă lume a venit și mi-a cerut rețeta. Multora, mai ales turiștilor străini, le-am dat-o așa, din toată inima, că le-a plăcut foarte mult”, povestește Cornelia Dumitrescu. Iar ingredientele sunt la îndemâna oricui: carne de pasăre, legume, făină de grâu, ouă, oțet, usturoi, cimbru, dafin, piper boabe și sare. „Secretul? Modul în care sunt combinate”. (…)
Marea nemulțumire a maestrului bucătar de la Rădăuți rămâne însă faptul că nu poate să-și omologheze propria rețetă. „Dacă s-ar fi numit «Ciorba Cornelia», aș fi avut cum, dar cum denumirea ei e legată de orașul Rădăuți, cei de la OSIM ne-au spus că nu se poate”, declara Cornelia Dumitrescu in cadrul aceluiași interviu pentru evz.ro.
Ciorba Rădăuțeană i-a adus Corneliei Dumitrescu diploma de Cetățean de Onoare al Municipiului Rădăuți, in semn de recunoaștere a contribuției remarcabile aduse la sporirea prestigiului acestui municipiu.
In video-ul de mai jos găsiți rețeta originala de ciorbă rădăuțeană, explicată si preparată chiar de inventatoarea ei, Cornelia Dumitrescu!