Pe 24 februarie sunt Dragobetele, sărbătoarea iubirii la romani, ziua in care celebram fertilitatea, dragostea, asemeni Sfântului Valentin occidental.
Cu origini slave din secolul al 19-lea, sărbătoarea de Dragobete aduna pe vremuri tinerii in fata bisericii, de unde plecau apoi în căutare de flori de primăvară și fragi.
Le dăruiau fetelor, iar acestea le puneau în apa cu care se spălau pe față, rostind o invocație menită să le facă plăcute: „Flori de fragă/Din luna lui Faur/La toată lumea să fiu dragă/Urâciunile să le desparți”.
Pe dealurile din jurul satelor se aprindeau focuri, în jurul cărora stăteau tinerii, iar la ora prânzului, la întoarcerea în sat, flăcăii urmăreau fetele pe care le plăceau.
Dacă sentimentele erau împărtășite, fata se lăsa sărutată în văzul tuturor, dovedind oficializarea logodnei dintre cei doi. Acest obicei, numit „zburătorit”, stă la originea expresiei populare: „Dragobetele sărută fetele!”.
În legendele și credințele populare, Dragobetele, fiu al Babei Dochia, este patron al păsărilor și protector al iubirii, iar plasarea acestei sărbători la congruența dintre anotimpul rece și debutul primăverii, semnifică nu doar revigorarea naturii, ci și a omului, în această zi, fetele și flăcăii manifestându-și, în fața comunității, intenția de a se căsători.
Pe de altă parte, o serie de credințe populare sugerează, legat de Dragobete, accentul pregnant pus pe personajele feminine, și nu neapărat pe acel mitic personaj enigmatic, patron al păsărilor.
În această zi se spune ca bărbații nu trebuie sa se certe cu soțiile sau cu iubitele, pentru că nu le va merge bine. Așadar, iubiți-va mult azi!
Surse: Direcția Patrimoniu Digital, Muzeul Țăranului Roman
Natalia FLOREA
