Crăciunul luminii coboară duios din cer 
Se așează peste suflet, al gerului prizonier, 
Respiră cald dar cu suflu tot mai fierbinte 
Topește gheața și ne cuprinde în brațe sfinte.

Ne lipim strâns de sentimentul generos și bun
Îi suntem recunoscători pentru linul drum
Alb ca zăpada și duios ce ni-l așterne în cale
Garnisit cu lumină, globuri și cu florile dalbe.

Ne unim vocile în tainica și dulcea cântare
Uităm de distanță, de viața de peste hotare,
Suntem iar toți împreună sub al vieții brad,
Ce iartă, iubește cu putere persistentă de jad.

Frica haină începe încet să ne abandoneze
Nu mai găsește trupul cu care să rezoneze
O lăsăm să plece, să ne elibereze de angoase
Crăciunul cel luminos să ne vegheze în pură pace.